Roma Caput Mundi

37942471_2259686234048810_8182072931224911872_n.jpg

Și când am crezut că m-am lăsat, m-am luat iar. Au trecut șase luni de când n-am mai scris, de când nu mi-am mai pierdut mintea în mozaicul meu de gânduri. Alte lucruri au devenit prioritare, așa cum este și normal în viață. Însă Roma m-a adus înapoi “cu pixul și foaia în fața”. M-a pus la loc pe traiectoria cea mai bună, atât personală cât și profesională și m-a făcut să îmi redeschid blog-ul.

De câte ori nu am auzit, toate drumurile duc la Roma? Cine nu știe de Roma? Cine nu știe de Italia? Romulus și Remus, romanii, coloseumul, gladiatorii, Octavianus Augustus Caesar, Traian, Da Vinci, Michelangelo, Medici, Papa de la Roma, Machiavelli, Pavarotti, Vivaldi, Toto Cutugno, Alighieri, Marco Polo, Francesto Totti, Don Vito Corleone, Cosa Nostra, pizza, paste, Ciao, Pronto. Vedete, politicieni, cântăreți, pictori, sculptori, împărați, scriitori, personalități marcante pentru omenire, invenții, minți ilustre, un leagăn al civilizațiilor. Da, exact, asta este Italia- un leagăn al civilizațiilor alături de Rusia Kieveană, Grecia, Egipt. 

Dar, totuși, Roma. Orașul de pe  7 coline. M-am îndrăgostit de ea, de parfumul ei, de atitudinea ei de aerul ei. O iubesc. E femeia de care nu poți să te desparți. E prima și ultima dragoste. E femeia aceea de ai privi-o toată noaptea în lumina lunii ce se răsfrânge prin geamurile ușor mângăiate de perdelele ce valsează după vocea vântului. Aceea de are mereu un as în mâneca, de nu o poți descoperi niciodată și când crezi că ai reușit..…ei bine nu ai reușit. Literalmente nu te saturi de ea. E femeia perfectă. Roma e un muzeu în aer liber. E visul oricărui turist. Are tot ce îi trebuie- spirit, frumusețe, istorie, povești. Este un puzzle indescifrabil și un labirint infinit. Nimic nu este efemer aici. Sub protecția giganților pini, în paza gigantului Coloseum, sclipește parcă nepierdut aerul pitoresc al acestui oraș . Trecută prin secole și printr-o istorie abundentă, poate una din cele mai impresionante istorii, Roma își păstrează unicitatea ei.   Un zid scorojit în Roma spune mai multe decât un zgârie nori în Dubai. Glasul ei e cald, blând și fermecător te cheamă precum marinarii erau chemați de sirene. Te păcălește și te îmbată cu vocea și mirosul ei. Te bagă într-o anestezie totală din care nu vrei să te trezești. Un pahar de vin la un balcon de secol XVIII-XIX în Roma va fi oricând mai impresionant decât un ultim etaj în Singapore, Vegas sau New York. Aș lua-o în fiecare zi de mână și aș lăsa-o să îmi spună poveștile ei. Aș lăsa-o să mă scoată la o pizza în fiecare zi, la o masă mică, cu îmbrăcăminte în carouri, pe o stradă uitată în inima ei. Să bem un vin roșu și să ne pierdem în infinitul înaltelor columne. Roma este o muză pentru fiecare. Orice parte din ea reprezintă ceva, spune ceva. O inspiri și o expiri, iar  pentru a ajunge la inima există doar o cale – pe spectaculosul Tibru. 

Ea este Roma. E ca iubirea. Doar un strop din ea și cea mai mare durere devine cel mai frumos sentinment.

Reclame

Pe vremea noastră fraților…ne luam la trântă cu Batman

gener_gap-wzpiuh.jpg

Încep să urăsc faptul că de ceva vreme scriu foarte rar și de fiecare dată când scriu încep prin a-mi cere scuze că nu am mai scris des. Așadar, îmi cer scuze, însă, momentan, în viața mea sunt alte priorități și trebuie să ma ocup de ele. Cu toate acestea, când un lucru mă răscolește, intru rapid și „arunc” și eu două-trei cuvinte.

O chestie care mi-a atras atenția este următoarea: s-au înschis școlile pentru că e frig, pentru că e ger, pentru că e viscol. Nu asta e problema mea. Nu. Nu asta. Problema mea sunt ăia care scriu pe facebook așa: „pe vremea meaaaa”…și ei sunt de aceeași vârstă cu mine, poate și mai mici. FACE-PALM. Adică undeva la 23-24 de ani.  Băi băieți și fete, calmați-vă un pic. Dacă v-ați luat un job nu înseamnă fraților că sunteți bătrâni. Dacă aveți cu 2-3 gagici în plus peste ăștia de a12-a, nu înseamnă fraților că sunteți bătrâni. Nu. Să vă aduc aminte cum săreați în sus când aflați că școlile se închideau pe „vremea voastră”? Când mai apărea pe „vremea voastră” câte o gripă inventată și stăteați câte o lună acasă? Sau nu mai știți cum era „pe vremea voastră”? Mă cât de ipocriți sunteți ca la 22-23 de ani să le dați în cap unora de 18-19 pentru că stau acasa 2-3 zile? Au decis ei să stea acasă? S-au strâns toți elevii și au făcut petiție? Haideți „ăștia cu pe vremea noastră” să vă pun eu într-o altă situație. Ar fi frumos ca ăia care au făcut armată( și zic ăia pentru că vorba aceea…ce..au făcut armata cu voi), iar unii dintre ei au mai și plecat pe mai știu eu unde, Afganistan, Irak, să vină să se ia de noi că nu am făcut armată și că suntem niște papă-lapte de nici patul nu știm să îl facem? Noi care suntem mâncați de Mec, Starbucks, Instagram, Facebook și am tras cu pușca doar în jocurile video. Și ăia să mă ierte Dumnezeu, ăia chiar pot spune pe vremea lor. Crezi că statul în fața unui calcutor e mai greu decât o pușcă în mână pe mai știu eu unde? Nu „boss”. Nu este.  La fel cum nici aici nu este dovadă de înțelepciune și bătrânețe că tu la 22-23 de ani, de 2-3 ani ieșit din liceu, ești atât de ipocrit încât dai în unii de a 12-a pe motiv că aia stau acasă. Nu uita: și tu ai stat „bătrânule”, iar atunci când auzeai că nu mergi la școală era, poate, una dintre cele mai frumoase zile. Să nu crezi că eu nu am mers pe mormane de zăpadă și pe  temperaturi de -10, -15 la școală. Am mers, și încă cât, pentru că tata nu avea Bentley și nici șofer să mă trimită, și crede-mă nu era deloc comod și bine cu un ghiozdan în spate mai mare decât mine pe niște geruri de mi se făceau mucii hățuri. Să nu mai zic că aveam bocancii bazin olimpic și veneam acasă răcit și cu zăpadă și în chiloți. Suflete răzvrătite și neînțelese care sunteți,  încercați cu empatie, ajută. Un minut v-ați gândit că o să ajungeți, poate, părinți? Și poate o să stați cu grijă când o să vă trimiteți copiii la școală pe o asemenea vreme? Și parcă nu vreți să care și ei prin zăpadă un ghiozdan mai mare decât ei așa cum am făcut-o noi. Credeți că mersul prin zăpadă la minus -10 grade ne-a făcut mai maturi sau mai puternici? Nu. Ne-a făcut mai răciți și poate ne va oferi și niște dureri de oase pe la 40 de ani. Totuși, nu pot să nu observ că pe unii dintre voi mersurile prin zăpadă în liceu și în școala generală v-au făcut mai ipocriți.

Aaa…și era să uit. Am dat exemplul cu armata și nu vreau să se simtă fetele discriminate. Am citit un post al unei tipe care spunea ceva de genul…domnee, dar la club când ies despuiate și cu glezenele goale, cum pot sta în frig la țigară?  Acum, întrebarea mea este: tu cum ieșeai în club? Cu clăpari și în costum de ski?

Aaaa…încă ceva. Mulți o să spuneți că „da mă, dar ce e vina noastră că nu am mai făcut armată, e vina statului că nu a mai făcut-o obligatorie, că noi făceam”. Corect. La fel și aici, e vina lor că nu au mers la școală? Nu. Ei se duceau.

V-am pupat ! :*

Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moșule,

Câți ani au trecut? Tu mai știi? Îmi pare rău că nu ți-am mai scris, dar de data aceasta altcineva trece și îmi lasă alte lucruri și îmi fură tot ce mi-ai lăsat într-o clipă – timpul. M-am vândut lui și am uitat să mă bucur de ce mi-ai oferit an de an.  Iarta-ma că am transformat momentele de bucurie sinceră în momente de superficialitate. Iartă-mă că o ciocolată nu mai înseamnă nimic, iar bradul nu mai este altceva decât un element de decor pe care ți-l pui pe Instagram. Știu că o pereche de șosete nu mai reprezintă nimic pe lângă un iphone, un ceas, o brățară, un laptop. Iartă-mă. Ăsta am devenit. Am uitat să mă bucur de ceea ce este important în viață…chiar am uitat. M-am lăsat pradă stresului, grijilor și timpului. Am devenit și eu unul dintre cei mulți. Însă, măcar astăzi, am vrut să îți scriu nu pentru a-ți cere, ci pentru a-ți mulțumi și a-ți aminti de mine.

Mi-am băgat în ghiozdan visurile și dezamăgirile și am venit acasă, convins că te voi găsi, ca în fiecare an, lângă Bradul de Crăciun. Te-am găsit, într-o altă formă. Te-am găsit în îmbrățișările calde ale familiei și în bucatele mamei. Te-am găsit în atmosfera caldă din familie și în zâmbetele prietenilor. Te găsesc în colindele cântate în surdină și în paharele pline. Mă bucur să îmi găsesc familia sănătoasă și fericită și tovarășii la fel de plini de viață. Știi vorba aia moșule, au trecut anii, au îmbătrânit golanii…un fel de ciocoii vechi și noi. Îți mulțumesc că îi păstrezi pe toți sănătoși și fericiți.  Nu vreau să fie asta ultima dată când îți voi scrie, dar mă tem că timpul îmi va lua și ultima firimitură juvenilă. Promit că atât cât voi putea îți voi păstra amintirea vie, iar peste ani mă voi trezi la fel de bucuros în ziua de Crăciun știind că Moșul mi-a lăsat și mie ceva sub brad.

Crăciun fericit, Moșule! 3c872dc5c3576638cd2c68c4a0c10029.jpg

Mihai Întâiul – Ultimul Rege

regele_mihai.jpg

Plecarea regelui. Sună a poveste, a roman, a film…

Astăzi, 5 decembrie 2017, odată cu moartea ultimului monarh al României, se încheie un capitol mare, poate cel mai mare, din istoria românilor. Descendent al celor mai marcante familii regale și imperiale din Europa, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, scrie astăzi ultimul rând a ceea ce a însemnat monarhia pentru România. Astăzi, orice ai fi, monarhist, socialist, liberal, ești român. Dincolo de ideile conform cărora „ne-a vândut țara la ruși”, „a fugit cu aurul”, idei pe care eu le cred înflorite în multe părți datorită regimului care i-a urmat, a condus țara în cea mai zbuciumată perioadă a istoriei, și a noastră, dar și a lumii, fiind ultimul conducător dintre șefii de stat din cel de Al Doilea Război Mondial. Mereu am întâlnit discuția că nu a făcut bine ce a făcut când a întors armele, dar întreb: voi, în acel moment, la vârsta lui,  în care presiunea este incredibilă, enorm de mare, presiune pe care doar conducătorii de atunci au știut-o, ce ați fi făcut? Sau că a fugit cu aurul, credeți voi că nu avea aur și averi? În condițiile în care se trăgea din cele mai mari familii regale din Europa? Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu sunt expert în regalitate, sunt sigur că a avut greșelile lui, sunt filo-german ca personalitate, dar vă spun sincer, și eu aș fi schimbat tabăra doar pentru ca România să arate cum arată astăzi. Atunci, era un câștig pe termen scurt, dar era.

 A fost un rege fără noroc, într-o perioadă fără noroc. A fost supus războiului, abdicării și exilului. Un rege care a condus țara cu demnitate, onoare, mândrie și responsabilitate. Simplu și umil, a iubit locul unde s-a născut și s-a pus în slujba lui. A fost nevoit să-și ierte propriul popor și sa-l iubească, poate și atunci când nu trebuia. Un om demn, educat, care și-a urmat toată viața un singur drum – cel drept. Un om cu coloană vertebrală care a înfruntat provocările vremurilor și și-a asumat deciziile. O personalitate marcantă pe care România nu o va mai avea. O personalitate care și tăcând respira demintate și încredere. Un om cu sânge albastru, dar mai om decât mulți. Un rege printre oameni simplii, dar mai simplu decât mulți. Un simbol al deminității și onoarei. Un simbol al libertății pentru istoria românilor și pentru fiecare român.  Un David, pe lângă „Goliați” precum Hitler și Stalin. Un rege care prin moarte lui a luat cu el o perioadă pe care românii nu au știut să o contureze, să îi ofere o valoare și un sens.  Citându-l pe domnul profesor Cioroianu, „a iubit România, pe români și mașinile cu motoare – constatând, în propria lui viață, că motoarele se repară mai ușor decât mentalitățile oamenilor.” România pierde odată cu moartea regelui ultima esență a monarhiei românești, dar și ultimul liant dintre istoria și prezentul ei.

Astăzi, pe tabla de sah a vieții, istoria ne-a luat regele, lăsându-ne pioni într-o lume a formelor fără fond.

Rămas bun, Majestate !

Nihil Sine Deo

 

 

Liga Dreptății – Reveu

14042525772_6b726964b7_b

Iertare. A trecut ceva timp de când nu am mai scris pe blog. Am fost prins cu multe lucruri și m-am oprit o perioadă din scris. Astăzi, m-am decis să revin. M-am trezit cu un tonus bun și cu o cafea bine făcută.

Ieri seară am fost la filmul Justice League (Liga Dreptății). Sunt mare fan DC, mai ales Batman. Nu aveam cum să îl ratez. Mi-am luat hanoracul cu Batman pe mine, sub el tricoul cu Batman și am plecat. Am citit eu despre el numai recenzii nasoale, că au fost tăiate secvențe din el, dar am zis să mă duc și să mă conving. Pe principiul, nu cred până nu văd cu ochii mei. Sunt tăiate cadre! ! ! Sunt secvențe în trailer care nu apar în film. Cum e asta? În fine. Filmul nu este rău. Poate sunt eu subiectiv pentru că sunt fan DC și m-am uitat la desenele cu Liga Dreptății până la refuz, dar nu e rău.

În primul rând,  e foarte comic. Am râs mult. E mai amuzant cel puțin, dar cel puțin, decât jumătate din comediile scoase din 2010 încoa. Pe alocuri credeam că am venit la stand-up.

În al doilea rând, persoanajele care joacă rolurile eroilor se potrivesc foarte bine. Atâta să treci peste ideea că „era mai bun Christian Bale decât Ben Afleck” (pentru fanii Batman). Da. Era mai bun. Era mai bun în filmele în care povestea era doar despre Batman. Ben Afleck  joacă rolul unui Batman mai bătrân, post-Joker. Un Batman care nu prea mai poate să bată la ei cum bătea odinioară.  Ben Afleck nu are un Heath Ledger lângă el care să facă din Batman unul, poate,  din cele mai mari roluri principale în filmele cu super-eroi și nu numai. Nu mă înțelegeți greșit, dacă ar fi să aleg între un film cu Ben Afleck și unul cu Christian Bale, de departe aș alege Christian Bale. Flash, e Flash-ul care trebuie. Nu acela de serial care „e numai vina mea; din cauza mea; doar eu sunt vinovat”. Nu, nu. E Flash-ul acela miștocar, glumeț. Wonderwoman, e deja un film apărut, nu sunt multe de spus. Îi vine mânușă rolul. Nu știu ceilalți ce au văzut, dar mie mi se pare că rolul cheie în film a fost cel al lui Cyborg. Nu intru în detalii pentru a nu da spoiler, dar nu știam că poate să facă atâtea. Despre Superman mi-aș fi dorit să nu spun asta, dar își bat joc de rolul lui. Are Superman niște replici direct scoase din „Tânăr și Neliniștit”. Da’ direct! E telenovelă când vorbește el. N-ai cum ca celui mai mare și tare supererou să îi dai asemenea replici și să îi faci un asemenea scenariu. E SUPERMAN OAMENILOR! E o scenă (nu știu voi, dar eu am râs ca prostu’ singur) în care e el într-un lan de porumb (imagine simbol, „că acolo a aterizat el când a venit pe Pământ”)  și pipăie el porumbul și e așa…trist și amăgit….și vine gagică-sa și ……și ăia în altă parte erau cotonogiți bine. Serios!!??? Ești SUPERMAN coane!!! Du-te și ajută-i p’ăia că mai e pănă la treierat. Mă rog. L-am lăsat la final: Aquaman. Deci Khal Drogo (îmi vine mai ușor să îi spun așa) este actorul care se potrivește poate 100%. Nu cred că exista unul mai potrivit. E tare! Parcă e un nou Tom Hardy cu părul lung. Plus, fetele și-au găsit un nou favorit în lumea Hollywoodiană.

Bun, am zis că personajele se potrivesc, că a fost super amuzant, acum despre film în sine. Parcă aș fi vrut mai multă acțiune, dar înțeleg că e faza incipientă a Ligii Dreptății. Ideea a fost clișeică. Un extraterestru vine, vrea să cucerească lumea, ăștia își fac gașcă, se bat cu ăia, îi bat și așa mai departe. Uneori era „tras de păr”, dar poate următorul va aduce un suflu nou. Însă, cireașa de pe tort acum vine. Nu puteau americanii să trăiască fără a mai face puțin mișto de ruși, și să facă o corelație a răului cu Rusia. Băiatul rău din film își instalează „nava mamă”, ca să îi spun așa, în Rusia, iar Flash încercând să salute un copil rus după ce l-a salvat, spune doar: Dostoievski. În ideea că…băă….nu prea știm mare lucru despre voi, dar îl aveți și voi pe ăsta…cum îi spune….Dostoievski.

Per total, mi-a plăcut. Repet, poate și din cauza unei copilării în care eu îmi doream să fiu salvat de Batman, nu de Ben 10 și alți super-eroi care nici buletinu’ nu îl au făcut. Nota 8 de la mine.

#teamBatman

O mie și una de rachete

DKHhRLLUQAAFUtd

De fiecare dată când am scris pe subiecte de pe scena internațională, fie că au fost subiecte din istorie, fie că au fost contemporane, am abordat o analiză  sumară. De data aceasta, însă, voi încerca o analiză mai detaliată, sperând a nu fi plictisitor.

Sunt foarte mișcat și interesat de cum  va escalada criza dintre Phenian și Casa Albă. Samuel Huntington spunea în Clash of Civilizations că „ultima fază a conflictului în epoca modernă este conflictul dintre civilizații”. Interesant, nu?

La un pol avem rasa galbenă, iar la celălalt pol rasa albă. Avem pe de o parte, așa cum chiar ei se autoproclamă, promotorii democrației, stindardul liberalismului, ceea ce, cum ar spune o cunoștință de a mea, este o dovadă de ipocrizie în condițiile în care, în Europa, încă de la Grecia Antică lumea vorbește și studiază democrația. „With all due respect”, cum ar spune americanul, dar asta e realitatea. Pe de altă parte avem ultima garnizoană a vechiului regim comunist, Coreea de Nord. Ok. Recapitulăm. S.U.A v.s Coreea de Nord, democrație versus comunism, rachete contra rachete, sună cunoscut? Lăsați-mă să vă reîmprospătez mintea: Criza Rachetelor din Cuba. Momentul în care lumea a fost cel mai aproape de un al treilea război mondial. Diferența de atunci și acum este dată de lipsa de diplomație a celor două tabere de astăzi. Cei doi șefi de stat au asasinat cea mai mare calitate a unui conducător, calitatea de a fi diplomat.  Expresii ca „Rocketman” sau „Câine fricos” sunt inadmisibile într-o situație de genul. Acum primează alte calități, precum: a fi xenofob, rasisit, populist, needucat. Atunci, în 1962, cei doi șefi de stat aveau o oarecare reținere în a face asemenea declarații, fiind deschis așa numitul, metaforic vorbind, „red telephone”, care era un sistem ce ținea legătura 24/24 între Kremlin și Washington. Oare dacă atunci s-a putut, acum de ce nu s-ar putea evita asemenea declarații publice lipsite de respect și diplomație? În fine. Hai să o luăm pas cu pas.  Facem o scurtă trecere în revistă. De fiecare dată când un republican a fost la conducerea Casei Albe, America a fost implicată fără echivoc într-un conflict. Să fiu cât se poate de realist și obiectiv, nu de fiecare dată, aproape de fiecare dată. Câteva exemple: Eisenhower, Nixon, Reagan, Bush Sr. , Bush Jr., Donald Trump. Deși Kennedy a intrat în conflict, acesta avea de gestionat precedentul eșec al predecesorului său în Golful Porcilor. Cu toate acestea, a ales calea cea mai pașnică, a unei blocade navale, neatacând siturile rachetelor din Cuba. Revenind, să fiu sincer până la capăt, America mereu a intrat în conflicte unde a avut interes, un interes îmbrăcat în diferite valori și libertăți democratice. Kissinger spunea în Diplomația că ” fiecare secol a fost marcat de o putere care a avut puterea, voința și imboldul intelectual și moral de a modela întregul sistem internaținal”. În sec. XVI Franța sub cardinalul Richelieu și noțiunea de stat-națiune, următorii 200 de ani a fost marcați de echilibrul de putere redat de Marea Britanie, în sec. XIX Austria lui Metternich a reconstruit Europa, iar Germania lui Bismarck o demonta, oferind lumiii o nouă formă de diplomație- diplomația unui joc al politicii de forță, jucat cu sânge rece. Secolul al XX- lea aducea o nouă putere în concertul internațional – S.U.A. Toate actele semnate, toate organizațiile născute în sec. XX au un fundament bazat pe idei de politică americană. Eu aș rezuma secolul XX foarte simplu: Politica în trei picioare: Planul Marshall, NATO și  Doctrina Truman. Noua ordine mondială era desenată în jurul Statelor Unite, care, deși îmbrățișau la început de secol un idealism wilsonian, un țel politic care s-a dovedit a fi o utopie prin faptul că o nouă conflagrație a început, politicienii americani au dat dovadă tot timpul de cea mai pură formă de realism politic.  Un raison d’ Etat în cea mai clasică transpunere. Chiar și Trump. Întotdeauna au urmărit creșterea puterii și surclasarea altor entități statale. Dacă ne întoarcem puțin capul către istoria recentă și privim în ansamblu problema, observăm că statul Nord Coreean a rămas singurul teritoriu din zonă  care prezintă interes pentru Statele Unite ale Americii. Însă, este și singurul care îndrăznește să îi confrunte, stârnind orgoliul conducătorului de la Casa Albă. În temeiul capitolului V din Carta ONU, America are tot dreptul de a interveni. Capitolul V prevede faptul că statele pot acționa  în caz că există  amenințări împotriva păcii, încălcări ale păcii sau acte de agresiune Acum, lăsând America și focusându-ne pe Coreea de Nord, este necesar să spunem că nu te poți juca cu rachetele precum te joci cu jucăriile lego. Una este să „te joci” în curtea ta, alta e pe toată strada. Dictatorul coreean nu înțelege că rachetele nu sunt simple artificii, sunt arme de distrugere în masă. Majoritatea, și chiar și eu, considerăm că nu mai are ce să caute la conducerea statului coreean un simbol al comunismului, însă, ce nu ne întrebăm noi este: oare coreenii își doresc cu adevărat acest lucru? Poate ei doresc în continuare să trăiască sub comunism. S-a avut grijă să se distrugă Orientul Mijlociu și au scăpat de sub ochi adevăratul pericol. Democrație, drepturile omului, pace mondială, solidaritate mondială sunt cuvintele pe care le vezi zilnic pe toate canalele de specialitate și în toate sursele de specialitate, dar, oare chiar asta ne-am dorit dacă în 2017, secolul XXI, există pe lângă o Rusie revizionistă pe alocuri, un stat dominat de ideologia comunistă? Un stat în care încă există cultul personalității, lagăre de concentrare, condamnați politici ca fiind dușmani ai sistemului. Oare au fost de vină Statele Unite când au ales să împartă Coreea în anii 40-50? Ce a făcut S.U.A a avut un efect de genul butterfly effect. O bătaie de fluture într-o parte a unui ocean, va cauza un tsunami în cealaltă parte. Paradigmele internaționale s-au modificat. Status-qoul este într-o continuă  schimbare, iar războiul sigur nu se va mai purta cu arma în mână, ci va fi la o singură apăsare de buton.

La final, ne-au rămas o groază de întrebări fără răspuns. Oare vor îndepărta Statele Unite ale Americii regimul comunist din Coreea de Nord? Oare sunt doar vorbe în vânt? De ce China își retrage afacerile bancare din Coreea dacă până acum ceva timp îi sprijinea? Tăcerea Rusiei spune ceva? Este poate doar un teatru ieftin la nivel global? O mulțime de întrebări, la care, noi, cei mici, nu vom știi niciodată răspunsul.

În concluzie, istoria a vrut să ne învețe, dar noi nu am vrut să o ascultăm.

Un fel de Thatcher a secolului XXI

Mutter Merkel hat noch einmal gewonnen. (Mama Merkel a câștigat din nou.)

angela_merkel_828105Merkel câștigă pentru a 4-a oară funcția de cancelar al Republicii Federale Germania. Germanii nu și-au dorit schimbarea și au rămas „conservatori”. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Dacă înainte de alegeri nimeni nu o mai vedea victorioasă pe Doamna Merkel din cauza greșelilor repetate,  aceasta își revendică pentru a 4-a oară funcția de cancelar. Într-o campanie bazată pe un silenzio stampa în ceea ce privește problema refugiaților, Angela Merkel îl spulberă pe contra-candidatul ei din partea SPD, Martin Schulz. Sincer, mă așteptam la mai mult din partea unui fost președinte al Parlamentului European. Aproape 13% este diferență dintre cei doi potrivit exit-poll-urilor de la ora 20:00. Conform surselor de specialitate, a fost cea mai usturătoare înfrângere a Partidului Social Democrat. Însă, Angela Merkel este cu mult sub rezultatul obținut acum 4 ani. Vom vedea în zilele ce urmează dacă se va aplica „strategia Jamaica” pentru a da guvernarea în următorii patru ani, numită așa datorită faptului că cele trei partide care vor face opoziție, culorile partidelor de fapt, formează steagul Jamaicăi. Îngrijorător este intrarea în Bundestag a AfD, Alternativa pentru Germania, un partid de extremă dreaptă, radical, anti-islamic și populist. Primul partid de extremă dreapta care intră în Parlamentul Germaniei. Lucru care, pentru mine, arată că Europa se află încă sub semnul incertitudinii.  În termeni de realpolitik, cred că Angela Merkel se va folosi de acest mandat pentru „a-și spăla” greșelile de politica externă din precedentul mandat.

Tăcută, inteligentă, hotărâtă și diplomată, Angela Merkel își consolidează prin noul mandat de cancelar longevitatea politică. Personaj politic marcant al secolului XXI,  Angela Merkel a intrat în loja celor mai longevivi cancelari germani alături de Konrad Adenauer, Helmut Kohl, și sigur va scrie pagini bune din viitoarele manuale de istorie. În altă ordine de idei, cu un Brexit la ușă, o Franță tânără, „Motorul Europei” va râmâne pentru încă alți patru ani o femeie, Angela Merkel.

 

Mărul lui Steve

 

steve5

10 ani de Apple.  Cum a trecut timpul, cum a evoluat telefonia mobilă. Parcă ieri vedeam Iphone 2g și mă minunam cum un telefon cu un singur buton putea face atâtea. Astăzi, nu mai există nici acel buton. Una dintre cele mai minunate minți ale lumii revoluționa acum 10 ani tehnologia. Un măr, un buton și un display mare au furat mințile oricărui amator de telefoane.  Jobs a demonstrat de atunci cât de mult contează un design în fața unor performanțe.  A construit cea mai mare companie din lume pe o strategie de reclamă și design, nu pe capacitățile produsului. Asta da afacere!  Pentru că să fim sinceri, Iphone mereu a pus accentul pe design și jumătate din cei care l-au cumpărat nu l-au cumpărat pentru performanțe. L-au cumpărat pentru brand și design. Însă nu despre acest lucru vreau să discut. Scriu articolul acesta pentru că am citit că prezentarea s-a ținut în noul sediu Apple, în amfiteatrul denumit Amfiteatrul Steve Jobs. Nea Steve, toți banii din lume nu v-au ținut în viață, dar ce ai lăsat în urmă, vorba reclamei, de neprețuit. Un nume pe un amfiteatru nu înseamnă nimic, telefonul cel nou ar fi trebuit să fie numit Iphone Jobs.

Acum ceva timp Jobs spunea într-un speech  că s-a inspirat pentru fonturile de la Apple dintr-un curs de caligrafie, în ideea că orice ai făcut în trecut va avea legătura cu ce vei face în viitor. Morala, în viață fă-le pe toate. Nu știi niciodată cum vei revoluția lumea.  A fost mărul la începutul lumii, a fost Iphone la începutul viitorului. Poate de aici și povestea mărului. Cine știe?!?!

Răpciune

wallpaper-1c35ca

Vechii te cunosc de răpciune, noii te cunosc de septembrie. Închizi sezonul estival și ne dai primul semnal să ne scoatem hainele groase. Mulți nu te îndrăgesc. Puțini de apreciază. Mie, unul, îmi induci o anumită stare. Nu e de ieri, de azi, ci demult. Pentru mine reprezinți un nou început. Tu, nu Decembrie. Mereu ai reprezentat borna mea de de calcul a timpului. Spre deosebire de melodie, eu nu vreau mă trezesc când septembrie se sfârșește. Cu tine a început școala, liceul și într-un fel facultatea. Te-am luat fricos de mână în prima zi de grupa mică, și umăr la umăr, obosiți, ne-am pregătit de facultate.  Ai o răcoare anume. Îmi trezești o stare anume. Copil fiind îmi trezeai o stare de amărăciune  amintindu-mi că vara s-a terminat.  „Băet fiind” mă făceai nerăbdător să îmi văd viitorii colegi de liceu sau de facultate, să intru într-un nou mediu și să trăiesc o altă viață. Pentru unii ești începutul frigului și al trimiterii în neființă a naturii. Pentru alții ești amărăciunea de final de vară, iar pentru câțiva ești bucuria unui nou început. Pentru mine ești mai mult. Ești 31 decembrie, ești o amintire și o aspirație. Ești rece și cald, echilibru și fluctuație. Ești nou și vechi. Ești sinonim și antonim, dar cel mai important, ești speranță. Bine ai venit, pentru a 23-a oară, Septembrie!

Game of Thrones

game_of_thrones_by_vencaseitl-d6htakk

Începutul sfârșitului

O sintagmă care se potrivește atât pentru serialul în sine, cât și pentru poveste. Game of Thrones se apropie de sfârșit urmând să mai existe doar un sezon, iar povestea pare să vină cu o luptă pe viață și pe moarte. E drept, încă un an și ceva de așteptare, uităm iar personaje și întrebăm în stângă și în dreapta: „Ăsta cine e?”, „Ce făcea ăsta?”.  Cel puțin eu unul asta fac. Am început să văd serialul când avea de-abia un sezon, iar de atunci am tot uitat când au existat pauzele dintre sezoane.  Să vă spun ce  impresii mi-a lăsat ultimul sezon, în special ultimul episod, și ce întrebări reies pentru următorul sezon. Au lasat-o mai moale cu uciderile în masă și cu moartea persoanjelor pe capete în acest sezon. Majoritatea pesonajelor care au început sezonul, l-au și terminat. Degețel, a.k.a Lord Baelish, a furat-o în sfârșit. Na-ți-o p’asta, fraiere, nu te așteptai să te facă surorile Stark ca în curtea școlii, este?  Cât de cât previzibilă mișcarea celor două surori Stark „pe sub mână”, însă e frumos să nu încerci să pui prea multe întrebări ci să te lași purtat de acțiune. De aceea nu citesc articole sau nu mă uit la clipuri legate de teoriile din GoT. John Snow, alias, după ultimul episod, Aegon, s-a dovedit a fi până la urmă Targaryen. Din nou, știam de teorie, dar nu am vrut să caut, să aflu, ci am lăsat să vină acțiunea de la sine. Oricum era clar că este un Targeryan de când dragonul nu i-a făcut nimic. Al nostru John i-a furat inima reginei Daenerys. Cât de curând va veni și barza. E aici, e aici. Interesant este ce va face Tyrion pentru că nu părea prea fericit după ce a văzut că John, sau Aegon, că acum cică nu mai e John, s-a dus în camera reginei. Presimt ceva tare aici, mai ales că piticul e personajul meu favorit. Ceva tare mai este  și pleacarea lui Jamie Lanister de lângă Cersei. Ori se duce și el și se alătură celeilalte părți și va muri în război, ori o va lucra pe propria soră/nevastă. Nu cred că o va omorî pentru  că are din nou un copil cu ea.  Chiar va fi interesant. Cersei, ce-ai făcut? Ai rămas singură cuc pe Tronul de Fier? Las’ că îți vine și ție rândul, iar până atunci te mai joci de-a vedeta și bodyguard-ul cu „The Mountain”. O altă întrebare care apare la finalul acestui sezon îi are în vizor pe cei doi amorezi: Daenerys și John. Cine va conduce dacă vor câștiga bătălia cu Cersei, John sau Daenerys? După ultimul episod reiese că John este stăpânul de drept al Tronului de Fier, fiind urmaș pe linie paternă în familia Targeryan. El sigur nu va mai conduce Winterfell. Că tot veni vorba de Winterfell, Bran Stark cred că a avut și va avea de acum încolo cel mai important rol. Legătura lui cu Regele Nopții spune multe despre rolul lui în serial. Acum lăsăm oamenii și spunem câte ceva și despre baieții de după zid. E groasă. Au un dragon, au dărâmat și zidul. Cred că asta e bătălia secolului, nu aia dintre McGregor și Mayweather. Totuși, înclin să cred că dragonul îl va recunoaște  pe John, ori o va recunoaște pe Daenerys. Despre Regele Nopții, repet, nu am citit teorii și alte lucruri, cred că vom rămâne muți. Una peste alta, aș fi vrut să văd și eu o confruntare în sezonul acesta. Recunosc, nu am citit nici cărțile și chiar îmi pare rău. Poate în viitorul apropiat.

Cu ce am rămas după sezonul acesta? O poveste de dragoste, un nou Targeryan, o regină singură, o gașcă de băieți puși pe ceartă și cu un dragon în spatele lor. Cât despre „brand-ul” Game of Thrones, ce mai este de spus? Cel mai mediatizat serial. Cel mai bine vândut serial. Cel mai vizionat serial. Cel mai „hackerit” serial. Când se va termina sigur va fi doliu național.  Nu mă înțelegeți greșit. Nu e cel mai bun. Nici măcar dintre serialele făcute de HBO. Westworld și Sopranos…pff…nebunieee! Dacă nu le-ați văzut……ACUM! ! !

 

P.S: Pentru cei care au dat spoilere de-a lungul sezonului, să știți de la mine că nu sunteți mai deștepți, nu, nu….sunteți mai proști. V-am pupat !