Ich bin ein Berliner.

ich-bin-ein-berliner-jera-sky   Am scris foarte pe scurt pe facebook despre cât de impresionat am fost să găsesc în interiorirul Cancelariei Germaniei o foaie pe care scria „Ich bin ein Berliner.” Poate v-ați dat seama sau poate nu, și dacă nu, vă spun eu acum, sunt foarte pasionat de speech-uri și oratorie. Acest lucru se datorează mai mult sau mai puțin unuia dintre profesorii mei de la Facultatea de Istorie. Sunt foarte interesat de perioada celui de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy. Am chiar o lucrare de licență legată de această perioadă. „Ich bin ein Berliner” reprezintă cel faimos speech al lui JFK. De fapt, „Ich bin ein Berliner”, în traducere „Sunt berlinez”, a rămas în istorie drept cea mai importantă afirmație rostită vreodată de președintele american, având o  însemnătate aparte în contextul geopolitic al vremii. Acea bucată de hârtie pe care am găsit-o era chiar bucata de hârtie de pe care au fost citite aceste cuvinte. Considerat stindardul liberalismului american, Kennedy avea să rostească acest lucru pe data de 26 iunie 1963, în Berlinul Occidental, la doar aproape 2 ani de la ridicarea Zidului Berlinului. Moment marcant al Războiului Rece, speech-ul avea drept obiectiv exprimarea susținerii pe care America și-o manifesta pentru vest-berlinezi. Se crede că JFK a pus pe cineva să îi traducă în germană cuvintele chiar în momentul în care urca pe scenă. Pentru a intensifica valoarea cuvintelor, acesta a făcut o paralelă cu un alt enunț celebru din latină, afirmând: „Acum două mii de ani, cea mai mare laudă era să spui «civis Romanus sum». Astăzi, în lumea libertății, cea mai mare laudă este «Ich bin ein Berliner”. Fraza pentru mine, cel puțin, este un moment de geniu al unei mari personalități politice. Poate cea mai mare din toate timpurile. Kennedy a fost pentru S.U.A ceea ce a fost Rațiu pentru noi – președintele pe care nu l-au avut.

Patru cuvinte pentru libertate. Patre cuvinte pentru istorie.

                                                                                                 Ich bin ein Berliner !

17951808_1685154794835293_4520857327823787528_n

Tradiții și obiceiuri în România anului 2017. Vol. III

lisasimpsonloser_original

Hallo, băieți și fete!

Începusem să scriu niște articole pe treburi mai serioase, dar cum eu, ca mulți alții, sunt un mare amator de Instagram, ghici ce: „punem pe foaie” volumul III din Tradiții și obiceiuri  în România anului 2017! !

Deci, mi-am dat seama că eu sunt vechi în materie de ce mai e nou pe rețelele de socializare. În volumul trecut am scris despre meme-ul ală, dacă pot să îi spun așa, în care apare o limbă de cățel, ceva oribil dacă mă întrebi pe mine, și ce să vezi, primesc mesaj că vezi că ală e vechi și nimeni nu mai face. ‘Ai zi seriooos?

Partea nașpa e că persoana a avut dreptate frate. A avut dreptate. Se poartă năsuc și urechiușe de panda, câine, cloșcă, libelulă, etc.  Sunt niște urechi mici  cu un nas negru, mic și el, ceva crunt pentru retină. Deci, de la ultimul post până acum cel puțin 10 persoane am văzut. Dacă nu ți-ai dat seama cum arată memurile acestea și nici nu ai văzut până acum, dă un mesaj pe privat, Facebook sau Instagram, și îți trimit un exemplar limited edition. E de la mama lui. Ok. Mulți veți spune, ” da bine măă, tu de ce ai asemenea persoane la prieteni?” Răspunsul e simplu: inspirație pentru asemenea articole. Sunt nesimțit. P’ăia cu live-urile în care nu spun nimic le-am dat unfriend, pe unii chiar îi cunosc foarte bine. Dacă mă citiți acum și v-ați simțit să știți că nu mai suntem prieteni pe facebook.  Oricum, revenind la subiect. Mai e un meme foarte celebru acum printre internauți, în special printre fete. Am văzut și câțiva băieți că fac, dar nu comentez nimic, pentru că ce mai e de comentat? Doar să exclam „săracii”, că altceva….în fine. E ală cu ochii ăia mari și lăcrimați așa. Prietenii mei de pe WordPress, Facebook, Instagram, Linkedin, Hi5 2006 e cultură față de ce sunt astea. Adică ți-era rușine să pui pe Hi5 atunci așa ceva, aveai și tu orgoliul tău. Mai bine îți făceai poză în coteț cu porcii decât așa ceva. Măcar atunci nu vedea atâta lume.  Din nou, cine nu știe, mesaj pe privat. Am și așa ceva. Ce e mai grav e că văd persoane de vârsta mea că o fac, nu persoane de 18-19 ani. Nu, persoane de 23 – 24 de ani.

O altă tradiție a românului, pe care am observat-o acum ceva vreme, este să se filmeze/să filmeze cum merge el pe străzi într-o altă țară. Filmează ca „inteligentul” cum merge el pe stradă. Mă frate, dar tu nu te simți că ești penibil? Pune o poză, un clip cu ceva interesant de acolo, nu te filma pe tine cum mergi pe stradă și arunci în mișto în cadru o pungă de la Dior. Pe mulți dacă îi întrebi ce au vizitat acolo habar nu au, că ei credeau că în străinătate se merge la shopping. Ce ne interesează pe noi muzeele și obiectivele turistice, să se vadă brandul și firma tată ! ! Stau cu nasul atât de mult în telefon încât uită să se bucure de lucrurile frumoase pe care le-ar putea vedea.

În concluzie, avem defecțiuni mari. Mari rău, dar ce să facem? Îi dăm înainte. Datorită lor am și eu subiect pentru blog. Într-o lume în care blogging-ul suferă de idei, în care articolele despre istorie, politică sau mai știu eu ce chestii derivate din acestea nu au niciun interes, în care dacă scrii despre sentimente, emoții, dragoste, suferință ești un fraier, în care fashion-ul și cum să îți mai faci părul sau unghiile acaparează piața, ei sunt salvarea noastră.

A..și dacă ai observat și tu vreun obicei de-al românului nostru, dă-mi un mesaj pe oricare din rețelele de socializare și poate îi facem un articol.

P.s: trebuie să recunosc că mi-am pus și eu o dată o poză cu niște pungi de la cumpărături pe Instagram. M-a enervat tare una care s-a ajuns pe cârca unui „bărbat letal” și se dă mare damă de pică pe internet acum. Hai mă să fim serioși..toți știm cine ești. În orice caz, nu știu de ce, dar m-am simțit bine că am facut-o.

P.p.s: am aflat că nu se zice meme, se zice filtru. Sankii!

Pwaah !

Katyusha, Ziua Victoriei și „Marele Urss”

    Sunt deja de o lună și jumătate în Berlin, iar ieri, în cadrul unui curs, un domn profesor mi-a spus să merg neapărat să văd cum se sărbătorește Ziua Victoriei în Berlin( 9 mai 1945). De asemenea, chiar și prietenii mi-au zis că dacă am șansa să fiu în Berlin în ziua de 9 mai să merg să văd această sărbătoare. Am zis ok. Mă duc. Ia să vedem ce se întâmplâ atât de colosal acolo. Fusesem undeva la începutul lunii aprilie în acel parc, Treptower Park, unde se întâlnesc toți pentru a sărbători această dată, dar nu erau așa multe persoane. Un parc colosal, cum rar vezi, ridicat exact după război în memoria „Marelui Urss” și a victoriei asupra regimului nazist. După modelul acestui parc au fost construite parcuri similare peste tot în Uniunea Sovietică. Fiind primul, implicit, are cea mai mare însemnătate, și este singurul cu citate ale lui Stalin gravate peste tot în incinta parcului. Același profesor mi-a spus că vin oameni de peste tot să comemoreze victoria. Cei mai mulți fiind persoanele care au trăit sub fostul bloc comunist, rușii fiind majoritari.

     În drum spre parc, încă de la metrou, am auzit-o pe Katyusha. Celebra melodie era cântată exact la ieșire din metrou de un bătrânel la acordeon. Katyusha a fost muza soldaților sovietici în război. Ea era chiar țara lor. Țara lor metaforizată într-o persoană. În persoana iubită. Persoana iubită pentru care luptau în război pentru a ține-o în siguranță și pentru a o îmbrățișa la întoarcere din luptă. O melodie plăcută, ritmată, care îți dă încredere în tine. Mi-am continuat drumul spre parc. Katyusha se auzea peste tot. Parcă îi chema pe toți să se încline în fața marii națiuni, Rusia. Ajung în parc. Nu vă mint. Poza tovarășului Stalin peste tot. Copii îmbracați în fosta uniformă militară sovietică purtând pe piept steagul fostei Uniuni Sovietice. „Tătucul” sclipea în glasul Katyushei. Steagul Rusiei acoperise parcul. Pe ici pe colo un steag al Germaniei. Lumea dansa și cânta în rusă și pe melodii rusești. Undeva, spre partea opusă a parcului, există o statuie imensă a unui soldat sovietic călcând svastica și ținând un copil în brațe. Lumea se uita la ea și plângea. Mulți plângeau pentru persoanele dragi pe care le-au pierdut în război, alții pentru că sunt mândrii cu patria lor. Am fost șocat să văd și propagandă proletară. O grupare care făcea propagandă pentru întoarcerea la proletariat, criticând vehement sistemul capitalist.

    Am stat și mi-am spus: Ce națiune e Rusia! Ce popor ! Cât de mândrii pot fi acești oameni de patria lor! Ce forță e Rusia! Așa cum zicea un profesor de al meu, Rusia nu se luptă cu natura, ea este natura. Când vreodată vom fi și noi așa? Atât de uniți și puternici. Nu ne strângem nici jumătate din ce am văzut eu aici, chiar și de Ziua Națională, în țară la noi. Nu mai zic să vină alți români din alte părți ale Europei. Precizez că nu am nici cea mai mică înclinație către Rusia. Cu alte cuvinte nu sunt rusofil.

    Aș adresa și eu o întrebare, nu este a mea, este a fostului meu  profesor de istorie din liceu: Cum poți explica comunismul unor oameni care nu l-au trăit ?!?

     Până una alta, eu îi dau play Katyushei, mi-a rămas în cap.

P.s: La mulți ani, Europa!

P.p.s: Chiar recomand vizitarea acestui parc dacă aveți ocazia. Vă dau eu adresa exactă.

Je vous ai compris !

18320549_1929999347218978_5435924398890990626_o

    „Je vous ai compris” („V-am înțeles”) reprezintă faimosul discurs al lui Charles de Gaulle din 1958, din Algeria, în fața a aproximativ o sută de mii de oameni. Ceea ce a făcut acest speech și mai formidabil a fost modul în care, prin el, Charles de Gaulle a reușit să evite o criză imensă ce se afla într-o escaladare continuă în acea zonă. Ieri seară se pare că și Franța a transmis același lucru Europei: Je vous ai compris !

     Franța respiră ușurată, Europa respiră ușurată. După un an 2016 care a adus cu sine numai șocuri din punct de vedere politic, Trump la Casa Albă, Brexit, rezultatul alegerilor de ieri seară din Franța reprezintă fără doar și poate momentul de respiro al Europei. În Hexagon s-a instaurat ieri, conform Washington Post, cel mai tânăr președinte al Franței de la Napoleon până în prenzent, Emmanuel Macron. Acesta a învins-o ieri seară pe candidata din partea extremei-dreapta, eurosceptica Marine Le pen, cu 65% din voturi. Produs al școlilor de elită franceze, acesta a reușit să își asigure prin discursul său transpartizan și liberal președinția Franței. Mare amator de belles lettres, conform presei cotidiene, cu un leitmotiv ce presupunea reconcilierea ”libertății si protectiei”, Macron a reușit să mențină continuitatea la Palatul Elysée.

   Însă, întrebarea pe care eu o ridic este dacă noul președinte va reuși să oprească acțiunile de tip terorist. De fapt, cred că mulți așteaptă acest lucru de la Macron. Rămâne în schimb de văzut ce se va întâmpla și în alegerile din Germania din toamna. Care, după mine, sunt la fel de importante sau mai importate decât cele de acum.

     Sper ca ziua de ieri să reprezinte un exemplu pentru Europa. Un exemplu de unitate, continuitate și mobilizare.

P.s : Ceea ce mă frământă este că în ziua de astăzi a devenit anormal să ne bucurăm când ceva este normal.

#EnMarche, pour la France et pour l’Europe!
#EnMarche, pour l’avenir de la démocratie!
#EnMarche, pour Libertate, Egalitate, Fraternitate!

Tradiții și obiceiuri în România anului 2017 – Vol. II

Despre „NIMIC”

Hai că sunt aproape de realizarea unei trilogii. social-media-faux-pas-SL.jpg

    Șapte Mai doi zero unu șapte, nu, nu se scrie despre cei 31 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor de către Steaua, se scrie din nou despre ai noștrii români și obiceiurile lor. De când s-a făcut live-ul și story-ul pe Facebook, respectiv Instagram, românul a dus nimicul la un alt nivel. La nivelul la care nimicul devine mai interesant decât el.  De asemenea, efectul „live” a creat o antiteză în viața alor noștrii concetățeni. Aceștia filmeză, sau se filmează, 24 din 24, crezând că filmează ceva interesant, dar ghici ce, tot UN NIMIC filmează. Mai mult de atât, odată cu aceste noi trick-uri ale rețelor sociale descoperim din ce în ce mai multe probleme „patologice” printre ai noștrii „consăteni”. Totodată, live-urile m-au făcut să constat cu stupoare că mulți români sunt muți, în condițiile în care eu am trăit până acum cu impresia că românul are „papagalul” foarte dezvoltat. Însă, pentru că nu era de ajuns, din live a derivat story-ul. Partea bună la story este că după o zi se șterge și nu apucă toată lumea să vadă cât de prost ești. Aici mă refer la aia care fac story-uri cu fel și fel de nimicuri. „NIMIC” este cuvântul cheie astăzi. Dar pentru că nu era suficient să filmeze nimic interesant, ei preferă să filmeze nimic în fiecare secundă, din fiecare minut, din fiecare oră, din fiecare zi a vieții lor. Sincer, bă, dar sincer, nu ne pasă ce mâncați, ce beți, ce culoare are gresia din baie sau ce vin aveți pe masă. Amu, întrebarea mea este: Doare? Însă, maxima, suprema, este când pun story-uri cu acele fețe de cățel scoțând limba. Serios? Faceți de râs rasa canină.

    Din fericire există și persoane care știu să utilizeze cu cap aceste „mici tertipuri” ale rețelelor de socializare. Unii chiar o fac bine de tot. Să nu mă înțeleagă cineva greșit, nu am nimic cu aceste lucruri atăta timp cât sunt utilizate într-un mod interesant. Există și AȘA DA!

    În concluzie, să privim partea bună. Metoda de a șterge persoane din lista de facebook uitându-te la zilele de naștere e demodată, acum avem live-urile.

P.s: Arată-mi la ce faci live ca să îți spun cine ești !

Tradiții și obiceiuri în România anului 2017

 „Sunt vechi, domnule!” –  I.L.Caragiale

hqdefault

     Am să fac cât de curând un apel către BOR să introducă în calendar sărbătoarea Sf. Loft și a Sf. Sunwaves. Am văzut mai multe check-inuri pe A2, decât am eu fire de păr în cap, și credeți-mă…am o podoabă capilară foarte bogată. Ok. Să fiu clar de la început. Nu spun că acolo nu sunt oameni care nu au ce căuta. Nu. Sunt. Unii chiar se duc pentru muzică(Sunwaves), iar alții chiar vor să se distreze și își permit(Loft). Bă, dar sunt unii…..ferească.  Eu am ajuns la concluzia că acest mers la mare de 1 Mai este mai mult de a te afirma. Gen: ” dau check-in la Mamaia, nu contează unde, numai să mă vadă lumea, și am cu ce să mă mândresc un an de zile”. În altă ordine de idei, e de palmares, de pus în C.V. Deci, la Mamaia, sunt două poluri: damele de pică de la Sunwaves și irezistibilele top modele de la Loft.  Am văzut niște dame de pică la Sunwaves, mari amatoare de techno….ceva de nedescris. Dragelor, vă știm cu toții că vă rupeți pe Carla’s Dreams și Delia. Serios!?!?!? Cât poți să fii de ipocrit să spui că asculți techno, când tu tot anul pui filmulețe pe Instagram în mașină, cu melodii de la radio, din folclorul după cum urmează: Niciodată să nu spui niciodată, Ochii ăia verzi, Da, mamă, Dorian Popa. Ok. Să spunem că nu vă cunosc eu gusturile. Dacă nu vă cunosc eu gusturile, de ce mama mă-si nu vă bucurați de muzică și stați cu telefonul în mână să puneți pe Instagram? Vă jur, am fost la ambele Untolduri, chiar și la Sunwaves (am zis pas că nu era de mine) și m-am atins maxim de 5 ori de telefon în timpul festivalului. Bucură-te mă de muzică dacă te pricepi așa cum spui, sau….cauți să te afirmi??? OK. Trec la polul celălalt. LOFT. Înainte de toate vreau să vă spun că îi apreciez că au adus la modă un vechi instrument de muncă al poporului român: roaba. De acum îi voi spune bunicului să scoatem și noi vinul din beci cu roaba, să facem și noi #loftuială. Nu e ăsta cuvântul? Nu? Înseamnă că nu exist. Aici, spre deosebire de Sunwaves, nu am fost. Însă din ceea ce văd, nici nu îmi doresc. Ok.

       Ideea e că eu în 23 de ani nu am găsit nicăieri, în nicio carte citită, vreun ghid despre a merge cu nasul cât mai sus și nici despre cum să devii de profesie fiul/fiica lui tata. Mi-e rușine că poate nu voi ști să mă comport acolo??!!?! Acum știu că poate cineva mă citește și va spune: uite mă săracul, e frustrat că nu a putut ajunge. Ok. În primul rând, nu aveam cum. Sunt plecat din țară. Nu. Nu fiți geloși. Nu la Ibiza. Nu sunt undeva mai tare decât la Sf. LOFT.  Sunt plecat la studii. E o chestie plictisitoare, te zbați ca prostul pentru a crea un viitor, ca să vă vorbesc în termenii voștri, te zbați pentru 2 3 sticle de șampanie acolo la voi la LOFT. Mă trezesc de dimineață, cărți, alergătură, roabă nu am…..viață grea mă. Și ca mine mai sunt alți mulți proști fără roabă. În al doilea rând, chiar și dacă puteam nu veneam. Mi-am progamat deja două chestii  mișto în vară la care vă recomand să veniți. Știți despre ce vorbesc. Două festivaluri la care lumea chiar vine să se distreze, să asculte muzică, să se simtă bine cu prietenii…nu cu telefoanele. Să știți că la festivalurile astea două e mai scump ca aici, dar ce nu faceți voi pentru muzică, pentru techno. Dacă nu vă văd pe acolo ce să înțeleg? Nu vă place muzica? Păi dacă nu vă place muzica la Sunwaves de ce ați fost? Sau nu mai aveți bani câ v-ați rupt acum pentru tot anul? Ce alegeri grele avem de făcut în viața asta….

Scrisoare către viitor

Dragă viito17976360_1691254744225298_883563089_or,

    Îți scriu azi pentru a mă citi mâine. Vreau să știi că nu te cunosc, dar am auzit că ești destul de imprevizibil. Nu vreau să te cunosc, pentru că nu vreau să stric momentul când ne vom vedea. De fapt, nu ne vom vedea niciodată. În schimb, pe drumul pe care  îl voi urma spre tine, aș vrea să îmi lași câteva lucruri. Nu vreau viață veșnică și nici bani să nu îi pot număra. Nici mașini scumpe sau case luxoase în care ar intra toată populația Pământului. Nu, dragă viitorule! Pe acestea le pun singur pe drumul acela, singur, prin multă muncă și încredere în mine. Vreau să îmi strecori momente în care pot să le spun apropiaților cât de norocos sunt că îi am lângă mine. Vreau seri întregi  în care să râd cu prietenii despre idioțeniile pe care le-am făcut. Vreau momente în care să spun „lasă frate..trecem noi și peste asta”, dar și momente în care să spun „a trecut și asta”, cu un zâmbet tâmp pe față. Vreau ca undeva, departe pe drumul ăsta, să îmi sune telefonul și să aud: „ai mâncat, mamă?”. Vreau să spun te iubesc și mi-e dor de tine sincer.  Vreau nopți și dimineți târzii  sub umbra munților. Vreau răsărituri și apusuri în șoaptele valurilor. Vreau o bere ieftină cu un prieten adevărat, nu o șampanie scumpă un un prieten fals. Vreau să văd lumea cu bani puțini, nu lumea cu mulți bani.  Vreau să mă lași să zâmbesc și să visez.  La finalul drumului, când mă voi uita în spate, vreau ca argumentele mele pentru viața pe care am trăit-o să fie familia, prietenii și un sac plin de dorințe, trăiri, motivație și muncă.

Da, dragă viitor! Vreau să te văd așa cum mi te imaginez. Un adult cu suflet de copil.

Don’t forget: no dream is too big and no dreamer is too small !

#bornthisway